Locatarii lui Tavi

Stabilit in Germania, muzicianul timişorean Tavi Iepan a inregistrat un album ce va fi lansat in 2008.

Fratele regizorului Florin Iepan, Octavian Iepan, a căntat in ţară, la Autostop, Metamorf, Progresiv TM şi Cargo, şi in Germania, Flying Wood.

Are un nou proiect intitulat Locatarii, impreună cu muzicieni de valoare din Timişoara: Mario Florescu, Vasile Dolga, Victor Miclăuş, Mircea Bunea şi Mircea Nedelcu.

Dacă albumul de debut va fi lansat la inceputul anului viitor, primul videoclip al formaţiei, "Cimitirul Eroilor", este gata şi va putea fi văzut pe site-ul Jurnalului Naţional.

Despre mesajul acestui clip, Tavi a spus: "Din păcate, doar la mijlocul lunii decembrie sunt comemoraţi eroii din Timişoara. E timpul ca acest lucru să se schimbe".

Dar una dintre cele mai importante realizări artistice din cariera sa rămăne Cargo, despre care Tavi are amintiri "amestecate": "Nu am resentimente faţă de trupă, ci poate doar faţă de Adi. Desigur, el ar fi trebuit să imi treacă numele pe disc, pentru că am compus "Brigadierii", "Povestiri din gară", "Iarna", piese de care sunt foarte măndru. Pe ceilalţi membri ai trupei ii consider ca pe nişte colegi, ii respect... Mă bucur pentru succesul lor actual şi consider că pe undeva am făcut şi eu ceva in acest sens.".
1 mai 2010, ora 17, TVR 2
Sumar editia a XXVI-a: Invitati: LOCATARII (arhiva cu CARGO, FLYING WOOD, interviu, recital), cover TAMARA, Nadine & Calin Grigoriu (live), carte de vizita: Sorina Enea, medley Victor Solomon. Prezinta Marius Bodochi, Dan Cojocaru & Doru Ionescu. Concursul emisiunii.